Călătorul nevertebrat



de Daniel Sfredel

Am călătorit cu trenul acum două zile pe ruta Bucureşti Nord – Drobeta Turnu Severin şi bineînţeles că am auzit plângeri nenumărate din partea călătorilor legate de transportul de care se foloseau, de neregulile existente în CFR Călători. Şi dacă tot este un subiect de actualitate, odată cu privatizarea CFR Marfă, de care ar fi multe de spus, aş vrea să surprind câteva idei. Până să la subiectul în sine, aş vrea să amintesc câteva amănunte la care ar trebui să ne gândim înainte de a ne vocifera nemulţumirea. Toţi cei din compartimentul meu, având vârste variate, nu conteneau cu criticile la adresa sistemului de transport feroviar. Oamenii erau inverşunaţi pe fel şi fel de motive mai mult sau mai puţin adevărate, scopul principal al fiecăruia era ca cei din jur să le împărtăşească nemulţumirea, lucru care se întâmpla din plin.  Însă punctul culminant al acestor discuţii ridicole a fost dat de aruncarea pe geam a unor ambalaje de la alimentele pe care tocmai le consumaseră. Este o situaţie tragic-comică în care nişte cetăţeni, cu puncte de vedere, au o atitudine de nevertebrate. În compartiment mai era şi o tânără de culoare, care nu era cetăţean român şi care a zâmbit amar văzând această scenă. Probabil a înţeles din plin parodia care se juca.


Într-adevar, suntem cu toţii nemulţumiţi de condiţiile pe care le avem în transportul feroviar, amintesc aici doar de lipsa unor elemente ca aerul condiţionat pe timpul verii sau al căldurii pe timpul iernii. Raportat la aceste lipsuri, avem şi preţuri exagerate. Însă am căutat un răspuns mai strategic în ceea ce priveşte aceste probleme, pe lângă nesimţirea  călătorului român (cu excepţiile de rigoare).

Ştiam că există în România câteva companii private în ceea ce priveşte transportul de persoane pe calea ferată, însa prea puţin dezvoltate pentru a fi un concurent puternic pentru CFR Călători. Eu nu am călătorit niciodată cu un astfel de tren pentru că nu s-a interesectat cu traseele pe care am mers până acum, de obicei acestea având lungimi destul de scurte concesionate. Existând de exemplu un tren de la Bucureşti Nord – Craiova. Din ce am citit şi întrebat, am aflat că preţurile sunt la jumătate în ceea ce le priveşte. Acum, nu ştiu în ce măsură condiţiile sunt mai bune decât la CFR, însă aspectul care ne interesează este acela că se poate întreţine mersul unui tren cu un preţ la jumătate, fără să iasă în pierdere ca CFR.

Există trei operatori privaţi în România : SC Regional SRL, SC Transferoviar Călători SRL, SC Regiotrans SRL. Ultimul fiind şi cel mai dezvoltat, dacă este să consultăm mersul trenurilor private. (Se poate consulta aici.). Am căutat să fac o comparaţie în ceea ce priveşte preţul între CFR Călători şi un operator privat pe aceeaşi rută. 
Am ales ruta la îndemână Bucureşti Nord – Craiova.

CFR Călători               Bucureşti Nord – Craiova        bilet întreg, 209  km = 54.9 lei.
SC Regiotrans SRL       Bucureşti Nord – Craiova        bilet întreg, 209 km  = 27.40 lei.


Mi s-ar părea o idee bună ca un investitor să cumpere aceşti trei mici operatori privaţi şi să înceapă dezvoltarea lor, contopindu-i într-o singură unitate. Astfel s-ar produce pe acest segment un proces natural de competiţie cu CFR şi de aici ar rezulta lucruri bune pentru călători în ceea ce priveşte oferta de călătorie. Acum, rămâne să vedem dacă merităm un preţ mai mic şi compartimente mai luxoase. Mie mi se pare că deocamdată nu merităm.

LinkWithin

2Parale.ro secundar.ro PC M@DDdaedalusonline.roQuick24
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...