Recenzie de Silviu Vieanu
Vasili Grossman este unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX,
el atingând faima după moarte cu romanul "Viaţă şi
destin" care a apărut prima dată în Occident. Romanul scurt "Panta
Rhei(Totul curge)" face parte din scrierile târzii ale
lui Grossman şi a fost scris între anii 1955-1963, dar a fost publicată în
Rusia de abia în 1988, în timpul deschiderii gorbacioviste, şi atunci cu mari
greutăţi din cauza faptului că Grossman a fost acuzat de dogmaticii regimului
că ar promova o atitudine "rusofobă"
în roman. El a încercat să-l publice în perioada vieţii, dar a fost cu
desăvârşire interzis, chiar dacă l-a scris într-o perioadă în care Hruşciov l-a
atacat dur pe Stalin pentru crimele săvârşite şi a sperat că relativul dezgheţ
va avea repercusiuni şi asupra scrierilor mai "dure".
Romanul face un întreg rechizitoriu asupra perioadei staliniste, a crimelor savârşite de acesta. De asemenea îl
critică dur şi pe Lenin, şi revoluţia din 1917 care n-a adus libertatea mult
visată de către mulţi dintre intelectualii ruşi: "Pentru aceasta
[ Revolutia Bolsevica n.n.], Lenin a jertfit totul, a jertfit şi a omorât
de dragul cuceririi puterii lucrul cel mai sfânt al Rusiei-libertatea ei.
Această libertate era copilăresc neputincioasă, lipsită de experienţă. De unde
să fi avut ea-un prunc de opt luni născut în ţara unei robii
milenare-experienţă?"
În
paginile cărţii veţi găsi analizate cauzele care i-au determinat pe foarte
mulţi cetăţeni să-i toarne pe alţii, cauzele pentru care Rusia n-a cunoscut
libertatea în istoria ei, modul cum era înfometat un sat în timpul Marii
Foamete din Ucraina, din anii 1929-1933. Paginile despre foamete mi se par cele
mai tulburătoare. Grossman ne prezintă cruzimea autorităţilor sovietice care
puneau sate întregi ucrainiene sub carantină şi nimeni nu avea voie să intre şi
să iasă din sat, faptul că ţăranii ajunseseră să mănânce iarbă, făină din ghindă,
trenurile care treceau prin zonele infometate erau ferecate pentru ca nimeni
din tren să nu arunce vreo coajă de
pâine către cei înfometaţi. În aceleaşi pagini veţi mai găsi analizat sistemul
concentraţionar sovietic, prigoana împotriva evreilor după complotul
doctorilor. Toate aceste orori sunt prezentate prin prisma amintiriilor,
discuţiilor şi meditaţiilor lui Ivan Grigorievici, eroul principal al romanului
care s-a întors de curând din lagăr după o detenţie de 30 de ani.
Pentru Grossman, soluţia e simplă, libertatea cetăţenilor şi a Rusiei.
Romanul este cutremurător, Grossman
dând dovadă de o luciditate ieşită din comun. Din punctul meu de vedere,
Grossman poate fi pus alături de Soljenitîn în galeria scriitorilor care au
radiografiat cu succes ororile sistemului sovietic.
