de Silviu Vieanu
Citind un articol pe acest blog despre CFR Călători şi scoţându-se în evidenţă carenţele educaţionale ale călătorilor din trenurile patriei, am hotărât să mai adaug şi eu câte ceva. În cele ce urmează vă voi relata câteva poveşti amuzante pe care le-am trăit în trenurile din România. În ultimii cinci ani, de când sunt în Bucureşti, am făcut mult naveta între Bucureşti şi Ploieşti şi, de-a lungul acestui interval de timp am întâlnit multe specimene de oameni care m-au lăsat cu gura căscată.
Citeşte aici Călătorul nevertebrat
Îmi amintesc că acum doi ani am fost martorul
unei scene “antologice” în tren. Era o zi de weekend, în care trenul care avea
ca destinaţie finală Braşovul era hiperaglomerat. Era o căldura sufocantă iar
eu de abia găsisem loc pe culoar. Lângă mine erau un ţigan şi soţia sa cu
copilul, o fetiţă care nu avea mai mult de 3 ani. Bărbatul era destul de afumat
şi se bâţăia cu sticla de bere în faţa uşii. Nevasta îi spune: “Mai
nesănătosule, treci înauntru că acum cazi din tren!” La un moment dat fetiţei i
se face sete. Mama ia sticla de bere din mâna soţului şi o pune la gura
copilului zicând: “ Ia mamă colea o gura de bere!”. Văd fata cum începe să bea
bere spre mirarea celorlalţi vecini de culoar.
O alta scenă “antologică” am trăit-o
într-o dimineaţă când mă duceam spre Bucureşti. De la Ploieşti urcă un beţiv
care m-a făcut să rad pe tot parcursul călătoriei. De când am urcat în tren de
la Ploieşti am observat că acesta era “bine făcut”. Lângă noi era o cucoană
care avea nişte plase din care îîi curgeau nişte lichide. Acesta începe să
strige: “S-a pişat cineva pe el că uite ce curge! Sa îi fie ruşine!” De câte
ori trenul frâna mai tare în staţii, de atâtea ori acesta dădea cu capul de
pereţii trenului. În staţia “Prahova” se urcă o cucoana iar acesta începe să
fie impacientat:
“-Suntem la Bucureşti?
-Nu maică, suntem în
staţia “Prahova”?
-Şi cât mai e până la
Bucureşti?
-Cam o ora, maică?
-O oră? Păi eu cobor
aicea!
-Stai domne în tren că
mai e până la Bucureşti!
În cele din urmă, acesta se lasă înduplecat.
Între staţiile “Scroviştea” şi “Crivina”, trenul trece printr-o pădure.
Individul vorbea la telefon cu vreo rudă, probabil, şi-l aud cum zice: “Sunt în
tren, trec printr-o crescătorie de salcâmi!”
La un moment dat vine controlorul să
verifice biletele. Acesta vede că individul nostru e beat şi îi zice :
“-De ce n-ai ramas
acasă? Vad că esti cam ameţit!
-Nu şefu, eu ma duc la muncă, nu vagabonţesc
ca alţii! Numai vagabonzii nu muncesc!
-Dar ce ai facut de eşti în halul ăsta?, îl
intreabă controlorul.
-Am băut toata noaptea şi n-am dormit deloc
şefule! Azi-dimineaţă am băut o cafea, după aceea am mai băut o bere şi m-am
îmbătat la loc.”
Controlorul se uită la el o clipa şi
zâmbeşte pe sub mustaţă şi pleacă.
La un moment dat, individul nostru se uita
la bilet şi incepe să strige: “Am biletul găurit, nu stiu care mi-a găurit
biletul”. După aceea, tot drumul până la Bucureşti a vorbit de unul singur,
singura fraza care se distingea din tot acest amalgam fiind aceea că: “Eu mă
duc la muncă, nu vagabonţesc ca alţii!”
În final, la o altă scena amuzantă am
asistat în ultima zi a anului trecut. Aşteptam să plece trenul de la Ploiesti
către Slănic. În compartiment era şi o tigancă. Îi sună telefonul care avea ca
ton de apel “ritmuri” de salam (intenţionat l-am scris cu “s” mic). Ritmurile
sunau cam aşa: “De la florin salam dedic cea mai frumoasă melodie!”. Tiganca
răspunde:”Ce faci prostule?” În momentul acela nu m-am putut abţine să nu
izbucnesc în râs.
Concluzia este că în tren te poţi întâlni cu
tot felul de indivizi care provin din tot felul de comunităţi şi care se
comportă în tren aşa cum se comportă şi acasă, la cârciumă, neavând un minim de
conduită atunci când ies în lumea largă.
