Azi o să vă vorbesc puţin despre Thelonious Monk, un cunoscut compozitor şi pianist american de jazz. Întâlnirea cu muzica lui Monk a fost în vremuri imemoriale, pe vremea când alergam bezmetic toată vara prin câmpia Olteniei. Aveau bunicii un pick-up la care ascultam seara, fascinat, cele trei viniluri pe care le aveau dumnezeu-ştie-de-unde. Nu trebuie să vă imaginaţi un spaţiu intelectual în care am crescut, ci pur şi simplu întâmplarea a făcut ca o pereche de ţărani vrednici să aibă în proprietate o astfel de bijuterie muzicală. Toate serile acelea răcoroase de vară erau pe acordurile lui Monk, un schimb de armonie în care mă scaldam mai ceva ca în Dunăre.
Mi-am cumparat ieri un album al lui Monk şi îmi reveneau sentimentele copilăriei pe care le-am descris mai sus. Pentru cine doreşte să cumpere albumul în original, nu trebuie decât să dea click pe imaginea de mai jos, reprezentată de coperta albumului.
Bineînţeles că modul de perceperea a muzicii lui este cu totul schimbat şi nici nu poate să fie altfel, însă felul acela juvenil de a asculta "Monk's dream", spre exemplu, a rămas un punct de plecare în călătoria pe care o fac ori de câte ori îl ascult. Într-un documentar pe care l-am văzut în liceu se spunea că sunt pianişti care pot să cânte doar pe clapele negre şi pianişti care pot să cânte doar pe cele albe.
- "Liza (All the Clouds'll Roll Away)" (4:35)
- "April In Paris"(7:52)
- "Children's Song (That Old Man)" (4:55)
- "I Love You (Sweetheart Of All My Dreams)" (6:45)
- "Just You, Just Me" (8:42)
- "Pannonica" (7:21)
- "Teo" (5:24)
- "April in Paris" (Take 1) (8:20)
- Panonica(Take 2) (6:42)
- Medley: Just You, Just Me/ Liza (5:57)
Monk este desăvârşit. Singurul care poate să cânte între clapele pianului. Şi ca să vă conving de acest lucru, am ales o piesa de pe albumul "Monk." din 1965, pe care tocmai mi l-am procurat. Piesa se numeşte "April in Paris" şi o puteţi asculta mai jos.
