Daniel Goleman în România


Uite că a venit şi ziua în care Daniel Goleman vine în România să ne povestească cum stă treaba cu inteligenţa emotională şi socială, făcând referire la cele două cărţi pe care am reuşit să le citesc acum ceva vreme. De fapt, tema dezbaterii se va axa pe ideea de lider, aşa cum s-a precizat în comunicatul oficial...

"Sunteti pregatiti sa deveniti lideri marcanti?

Liderii au jucat intotdeauna un rol primordial emotional. Nu e de mirare ca liderii originari ai umanitatii – fie ca e vorba de sefii de trib sau de samani – si-au castigat locul pentru ca leadershipul lor a fost, in principal, constrangator emotional. De-a lungul istoriei, in toate culturile, liderul, din orice grup de oameni, este persoana in care ceilalti cauta asigurari si reasigurari, claritate atunci cand sunt nesiguri sau amenintati, sustinere cand au o sarcina de indeplinit.

In organizatiile moderne, aceasta sarcina emotionala primordiala – acum invizibila – ramane una dintre multele responsabilitati asumate ale liderului: conducerea emotiilor colective intr-o directie pozitiva si inlaturarea cetii creata de emotiile toxice. Aceasta sarcina se aplica leadershipului de pretutindeni si de la orice nivel, de la camera de consiliu la etajul cu magazine." (sursa www.vreaubilet.ro.).

Cine vrea bilete pentru întâlnirea din 25 septembrie, ataşez şi un link pentru a vă uşura munca... http://www.rezervare.vreaubilet.ro/eveniment.php?e=400&check=610




Inteligenţa emoţională de Daniel Goleman

Preţ : 21 de lei.









Inteligenţa socială de Daniel Goleman

Preţ : 21 de lei.










LinkWithin

2Parale.ro secundar.ro PC M@DDdaedalusonline.roQuick24
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...