Dacă într-un articol anterior vorbeam despre
importanţa informaţiei pe care nimeni nu o mai deţine, ce oferă posibilitatea
cea mai mare de reuşită, astăzi o să spun câte ceva despre elementul surpriză
în societatea modernă. Cele două sunt în legătura directă, tocmai din această
cauză am ales să încep amintind de puterea informaţiei, care în mod paradoxal,
având în vedere cantitatea de care dispunem, pune accentul pe calitatea
acesteia şi nu cum stăteau raporturile în trecut.
Am observant importanţa strategică a acestui
element surpriză, cu aplicabilitate în toate lucrurile cotidiene întreprinse
peste zi, încă din şcoala generală la un campionat şcolar de şah. Dezvoltasem o
teorie conform căreia, dacă pierdeam “regina” încă din primele schimburi,
adversarii erau predispuşi la a mă desconsidera ca individ şi jucător de şah.
Aşa se face că am câstigat trei meciuri consecutive, fiind în dezavantaj
deliberat încă de la început. Mai târziu am pus în aplicare “strategia” şi la
şcoală, reuşind să surprind părinţii, profesorii, colegii, prin rezultate,
exact când nimeni nu se aştepta. Este o tehnica ce ţine mai mult de strategii
militare sau de tertipuri de avocat, amintind de celebrul blitzkrieg sau discursurile
memorabile ale lui Cicero.
Cei
care au văzut filmul “Avocatul Diavolului” nu au cum să nu îşi amintească de
celebra replică a lui Al Pacino, care mi se pare că surprinde cel mai bine
acest element surpriza : “Eu sunt mâna de sub fusta Mona Lisei”. Este o imagine
simbol despre care se poate scrie la nesfârşit şi care pune în umbră frumuseţea,
inteligenţa, carisma, lăsând, în schimb, dulcea secundă finală a victoriei
surprinzătoare. Este foarte important să cunoaştem cel mai banal lucru : să
trăim amestecaţi în haosul cotidian al lumii şi să îi speculăm punctele slabe.
Omul este predispus să îşi caute adversarul prin prisma imaginii mareţe pe care
acesta o are, canalizându-şi toate forţele în acest sens, uitând că cel mai
nesemnificativ adversar este şi cel mai periculos.
