Istoria este capul tăiat al tiranului

de Daniel Sfredel

       
    Surplusul de studenţi pe care îl au facultăţile din România nu ajută pe nimeni, de la indivizi în sine până la piaţa muncii. O să ofer un exempu pe care îl cunosc foarte bine şi o sa încerc să fac o analiza prin prisma sa a întregului sistem. Facultatea de Istorie, pe lângă faptul că se luptă să îşi găsească identitatea pierdută, are, inevitabil, o problemă de încadrare a absolvenţilor pe piaţa muncii. Numărul mare de absolvenţi pe care această facultate îl varsă anual în societate raportat la cei angajaţi efectiv în domeniu este penibil şi trebuie luate o serie de măsuri. Din punctul meu de vedere, numărul studenţilor trebuie să varieze la această facultate între 10-20, însă cu aceasta nu se rezolvă şi problema în sine. Oricare dintre facultăţi trebuie să aibă capacitatea şi inteligenţa de a te învăţa lucruri aplicabile, oferind stabilitate, echilibru, coerenţă şi cerând în schimb exigenţă. O instituţie de învăţământ superior trăieşte prin studenţii săi, prin viitoarele sale personalităţi, prin viitorii lideri.
    Există un curent la nivel intelectual (la modă !) care îşi bate capul cu importanţa istoriei în societatea actuală, încercând să descifreze această taină prin tot felul de definiţii sau teorii depăşite. Cu părere de rău am mai spus-o şi o mai spun, dar această facultate nu produce decât prin tonomatul de cafea de pe hol. Istoria este necesară atunci când produce lucruri materiale, mai ales în aceasta societate capitalistă.
      Timpul istoriei nu a trecut, are nevoie doar de un “update”. Programele de studiu pe care această facultate le are nu au o aplicabilitate, în sensul că un absolvent să poate aduce beneficii societăţii prin cunoştinţele sale. Or, cunoştinţele sunt haotice, bulversează şi nu te fac decât să pierzi timpul. Totul pleacă de aderarea României la sistemul Bologna, dar asta este altă discuţie. Un ciclu normal  pe care trebuie să îl urmeze această facultate, ar fi de patru ani, structurat coerent, capabil să poţi să păstrezi un fir narativ. Dacă istoria a început ca o poveste, astăzi trebuie să devină un vânzător ambulant şi să îşi scoată produsele pe piaţă ca pe un bun indispensabil, obţinând un profit material şi mai ales, de prestigiu. Această pierdere a prestigiului este şi sentimentul pentru care s-a ajuns la discuţiile de genul “Ce este istoria?”, însă totul se gândeşte la nivel filosofic.
     Această facultate ar trebui să fie promotorul pentru diplomaţii României, spre exemplu. O văd ca fiind singura facultate capabilă să producă aşa ceva şi nu pseudo programele de genul “studii politice” sau “relaţii internaţionale”. Nu am cine ştie ce experienţă în domeniul ăsta, însă cu siguranţă este nevoie de oameni şcoliţi în acest sens, care sa fie specialişti pe un anumit segment, capabili să reprezinte imaginea României. De exemplu, să existe absolvenţi de la această facultate care să cunoasca toate problematicile legăturilor cu China, oameni care deţin toate detaliile unei legături romano-chineze. Este doar un exemplu. Istoria este prin tradiţia sa, capul tăiat al tiranului, dar poate profita din plin de acest lucru.
     Din păcate realitatea este cruntă, absolvenţi incapabili să devină profesori măcar şi să aibă o minimă de cultură istorică. Este inadmisibil ca fiind student la această facultate să nu poţi susţine un discurs liber, fără a avea emoţii, drept pentru care aş introduce la examenul de admitere, dezvoltând în timpul facultăţii, oratoria. Ar fi multe lucruri de pus la punct, însă acestea mi se par primordiale, lucruri care ar avea aplicabilitate şi în ceea ce priveşte restul unităţilor de învătământ superior.

LinkWithin

2Parale.ro secundar.ro PC M@DDdaedalusonline.roQuick24
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...